Brac German

Bracul cu adevarat tipic este un animal remarcabil, sanatos fizic si mental, calm si de incredere, dornic sa participe la activitati in aer liber alaturi de stapan. Roba densa si rezistenta la intemperii ii permite sa lucreze pe vreme rea, iar capul sau lung, puternic si nobil il deosebeste de orice alta rasa. Ca un scurt istoric: In Europa, "Brac" reprezinta termenul generic folosit pentru cainii care vaneaza pe baza simtului olfactiv. Este evident ca acest tip de caine a existat si in secolul al XIII-lea, din moment ce in anul 1260 Bruno Latini descria calitatile "bracilor cu urechi lungi, cazute, care simt prezenta animalelor salbatice si a pasarilor cu ajutorul mirosului, fiind utili la vanatoare". In "Enciclopedia Canina" a lui Fiorenzo Fiorone apare o clasificare a raselor pe grupe, in functie de caracteristicile morfologice.

Astfel, Bracul si alte rase asemanatoare sunt inclusi in grupul cainilor de tip bracoid, fiind descrise astfel: "craniul este oarecum rotunjit, capul - cu urechi cazute, babine lungi si cazute, care se intind sub nivelul mandibulei - are o forma prismatica si este brazdat de o depresiune destul de marcata; botul este la fel de gros la baza ca si la varf". Cele doua razboaie mondiale au afectat activitatea crescatorilor germani, guvernul fascist controland nu doar vanatoarea, ci si inmultirea cainilor de vanatoare.De exemplu, a fost luata hotararea de a distruge toti cainii albi cu pete maro, pe motiv ca nu se armonizau cu coloritul padurii!!! Unul dintre crescatorii care s-au mutat din Germania de Est in cea de Vest s-a dovedit a avea o insemnatate deosebita pentru revigorarea rasei.

Astfel, canisa Wasserschling a lui Gustav Machetanz s-a remarcat ca una dintre cele mai valoroase in istoria rasei, iar Axel v. Wasserschling a fost pana de curand unul dintre cei mai importanti reproducatori postbelici. Acest caine a fost pretuit nu numai pentru conformatia excelenta si temperamentul extraordinar, ci si pentru faptul ca a transmis aceste calitati urmasilor ca si caracteristici ale corpului amintim: Lungimea corpului trebuie sa depaseasca usor inaltimea la greaban, iar picioarele trebuie sa fie usor mai lungi decat adancimea corpului - un caine care are cotul la jumatatea distantei dintre greaban si sol are picioarele prea scurte. De asemenea, este necesar ca bracul sa aiba spatele puternic si tare. In Germania, spatele moale este considerat un defect grav, in timp ce un spate drept si tare si un greaban inalt si bine marcat sunt foarte cautate. Un brac cu o miscare excelenta trebuie sa lase impresia ca in trap poate purta pe spate o cana cu ceai, fara sa o verse. Pentru a putea aporta corect, pieptul cainelui trebuie sa fie suficient de lat, iar corpul trebuie sa faca fata stufarisului des sau unui inot de durata, in cazul in care cainele aporteaza pasarile impuscate. Pentru ca animalul sa poata cara vanatul, gatul trebuie sa fie musculos si puternic. In ringurile expozitiilor apar multi braci cu gaturi lungi si subtiri, ca de lebada, insa aceasta caracteristica ii impiedica sa indeplineasca cerintele din terenul de vanatoare.

Capul - In raport cu utilitatea rasei, structura capului conteaza foarte mult. Daca un brac nu este capabil, din punct de vedere fizic, sa care in gura o vulpe adulta, un fazan sau o gasca cateva sute de metri prin stufaris sau prin apa, atunci el nu reprezinta tipul corect. Botul lung, cu linia superioara prezentand o usoara denivelare, mai evidenta la masculi, si "efectul de stop" (vazute din profil, sprancenele dau impresia de stop) deosebesc capul bracului de cel al pointerului. Temperamentul - Un alt aspect deosebit de important il constituie temperamentul. Temperamentul corect este reflectat de expresie, care este determinata de forma, culoarea si marimea ochilor. Bracul trebuie sa fie un caine curajos, de incredere, prietenos, vioi, entuziast si destul de docil, pentru a putea fi dresat cu usurinta. Alura mandra ii confera noblete; nu trebuie sa fie nervos si hiperactiv, dar nici lenes si apatic.

El trebuie sa fie apt si dornic sa lucreze pe parcursul intregii zile, pe orice tip de vreme sau de teren. Nu exista nici un dubiu ca unul dintre cele mai controversate subiecte printe pasionatii de brac este cel al culorii. Cei mai multi au preferinte pentru anumite culori n timp ce altii au ajuns pana intr-acolo incat considera ca doar cainii din culoarea preferata sunt "tipici", iar ceilalti sunt daca nu doar atipici, chiar ncrucisati cu alte rase. Alte speculatii se refera la cainii din culori mai rare precum cei albi, care sunt suspectati a fi ncrucisati cu pointeri, sau la cei negri care sunt banuiti ca ar avea la origini labradori. Culoarea nu trebuie s fie un factor important n alegerea unui brac. Nu este nimic rau daca crescatorii au anumite preferinte, dar arbitrii trebuie s acorde prioritate conformatiei, miscarii si temperamentului, fara sa permita culorii s influeneze arbitrajul .

Culoarea robei este determinata de doua gene mostenite de la parinti. Anumite gene sunt dominante fata de celelalte. Genele dominante sunt notate cu majuscule N pentru negru si U pentru unicolor, n timp ce genele recesive sunt notate cu minuscule m pentru maron si i pentru inspicat. In privinta culorii intotdeauna gena maron va fi dominata de gena neagra - acest lucru inseamna ca un caine negru poate purta o gena maron, n timp ce un caine maro nu va purta niciodat o gena neagra. In privinta genelor unicolora si inspicata, intotdeauna gena inspicata va fi dominata de gena unicolora, adic un caine inspicat nu poarta si n consecinta nici nu poate transmite gena unicolor.